TURISM

 

Munti

 Masivul Ceahlau – (la 40 km vest de Piatra Neamt), cel mai circulat masiv din Carpatii Orientali, denumit si “piatra nestemata a Moldovei” (D. Cantemir), “urias cu fruntea-n soare” (G. Cosbuc), “batranul rege al Carpatilor Moldovei” (Al. Vlahuta). Ceahlaul formeaza o entitate geografica bine individualizata si, desi are înaltimi moderate (Vf. Ocolasu Mare, de 1907 m), pe timp senin se vede de la departari enorme. Forma lui, de castel urias ruinat de vanturi, de ploi si ape, cheama irezistibil la drumetie. Este alcatuit din piramide si turnuri (Detunatele, Turnul Sihastrului), chei si cascade (Duruitoarea, Statuile, Bistra Mare). Pentru fiecare stanca (interesant modelata de natura) exista cate o frumoasa legenda: Dochia (fiica regelui dac Decebal), Turnul lui Butu si Ana (Butu-viteaz ostean al domitorului Alexandru cel Bun), Piatra Lacramata, Detunatele, Caciula Dorobantului, Panaghia. Spre aceste “extraordinare evenimente ale geologiei” au fost deschise multe trasee pentru alpinisti. Dar si numeroase si usor accesibile poteci. În cadrul masivului s-a creat Parcul National Ceahlau ce include o rezervatie naturala complexa, cu numeroase raritati floristice (Polita cu crini), faunistice si geologice;
Muntii Bistritei;
Muntii Tarcau.

Chei, Defilee si Cascade

 Defileul Bistritei aurii – taiat în rocile dure ale Muntilor Bistritei, apele sale navalnice se linistesc abia în lacul de acumulare Izvorul Muntelui;
Cheile Bicazului – (la 20 km de Bicaz), unul dintre cele mai impresionante monumente ale naturii de pe cuprinsul Romaniei;
Cheile Duruitoarea – în Masivul Ceahlau, (la 1.021 m altitudine), formata pe Paraul Rupturii, cu o cadere de 25 m, cesi anunta prezenta cu mult înainte de a fi vazuta, printr-un vuiet care înfioara.

Lacuri

Lacul “Izvorul Muntelui” – Bicaz, (la 35 km de Piatra Neamt), lac de acumulare format pe Bistrita, în spatele unui baraj înalt de peste 120 m, un adevarat munte artificial. Cu o lungime de cca 35 km, “marea de sub Ceahlau”, constituie o atractiva zona de agrement. Se pot face plimbari cu vaporasul, se pot închiria salupe.

Rezervatii si Monumente ale Naturii

“Codrii de arama” – (la 30 km de Piatra Neamt, 1 km nord de Manastirea Varatec), rezervatie forestiera alcatuita din goruni seculari.
Împreuna cu “Padurea de Argint” (mesteceni seculari) din apropiere, au fost izvor de inspiratie pentru marele poet Mihai Eminescu: “De treci codrii de arama, / de departe vezi albind / s-auzi mandra glasuire / a padurii de argint”;
 Piatra Teiului – rezervatie geologica, (langa Poiana Teiului, la 65 km de Piatra Neamt), urias bloc de calcar format prin eroziune;
 Padurea Vanatorii Neamtului-rezervatie forestiera, (la 3 km vest-nord de comuna Vanatori), codru secular de stejar, cu mare valoare peisagistica;
 Padurea Gosmanu – rezervatie forestiera din Muntii Tarcau, include molizi, brazi si fagi seculari, de dimensiuni impresionante;
Rezervatii geologice – Cernegura, Pietricica, Cozla.

Statiuni
Durau- (la 60 km nord-vest de Piatra Neamt, la 6 km de lacul Izvorul Muntelui), statiune climaterica si de odihna la poalele Masivului Ceahlau, langa localitatea cu acelasi nume, într-o poiana însorita (la 780-800 m altitudine). Climatul este subalpin bland, tonic stimulator, cu aer curat si atmosfera bogata în ozon. Iarna zapezile sunt abundente, în perioada decembrie-aprilie stratul de zapada se mentine la o grosime de 50 cm. Exista numeroase posibilitati de practicare a sporturilor de iarna. În statiune s-a deschis o baza de tratament medical Ayurvedic care foloseste procedee naturiste. Exista numeroase posibilitati de drumetii (vezi Masivul Ceahlau si lacul Izvorul Muntelui). Caile de acces sunt: feroviare-garile Piatra Neamt sau Bicaz, apoi cu mijloace auto pana în statiune, rutiere-DN 15 de la Bacau sau de la Targu Mures, cu abatere la Bistricioara;
 Bicaz – (la 28 km vest de Piatra Neamt), centru turistic situat într-o pozitie pitoreasca, la poalele Masivului Ceahlau (la 430 m altitudine). Poate fi denumit si “portul Bicaz”, prin asezarea sa pe malul lacului Izvorul Muntelui “marea Bicazului”, de aici pornind cursele de agrement pe lac (vaporase, barci cu motor, salupe). Frumusetea locului si a muntelui se îmbina în chipul cel mai fericit cu clima montana creand un loc de maxima atractie turistica.

Sursa: Ghidul Turistic al Romaniei / Publirom