Maria Dancă
PRINCIPALELE ATRIBUŢII ALE SECRETARULUI PE BAZA LEGII 215/2001:
a) participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului local;
b) coordonează compartimentele şi activităţile cu caracter juridic, de stare civilă, autoritate tutelară şi asistenţă socială din cadrul aparatului propriu de specialitate al consiliului local;
c) avizează proiectele de hotărâre ale consiliului local, asumându-şi răspunderea pentru legalitatea acestora, contrasemnând hotărârile pe care le consideră legale;
d) avizează pentru legalitate dispoziţiile primarului;
e) urmăreşte rezolvarea corespondenţei în termenul legal;
f) asigură îndeplinirea procedurilor de convocare a consiliului local şi efectuarea lucrărilor de secretariat;
g) pregăteşte lucrările supuse dezbaterii consiliului local;
h) asigură comunicarea către autorităţile, instituţiile şi persoanele interesate a actelor emise de consiliul local sau de primar, în termen de cel mult 10 zile, dacă legea nu prevede altfel;
i) asigură aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor şi dispoziţiilor cu caracter normativ;
j) eliberează extrase sau copii de pe orice act din arhiva consiliului local, în afara celor cu caracter secret, stabilit potrivit legii;
k) legalizează semnături de pe înscrisurile prezentate de părţi şi confirmă autenticitatea copiilor cu actele originale, în condiţiile legii